De la Spinoza la conștiința cuantică. - „Deus sive Natura”. Gândirea lui Spinoza ca precursor al viziunii actuale unificate asupra cosmosului. Panpsihismul modern. #949696

De secole, omenirea s-a gândit la misterul conștiinței și la relația dintre minte și materie. Unii au căutat răspunsuri în profunzimea religiei, alții în abstracția filosofiei, iar alții în instrumentele din ce în ce mai sofisticate ale științei. Dar există o idee care traversează epocile și pare să reapară periodic cu o vigoare reînnoită: posibilitatea ca conștiința, sau cel puțin o formă primitivă de experiență, să fie o proprietate fundamentală și omniprezentă a universului. Această idee primordială reapare cu putere în dezbaterea care implică în prezent neuroștiințifici și filosofi ai conștiinței. Această dezbatere, născută în urma noii fizici cuantice, s-a dezvoltat cu un astfel de elan încât a atras și interesul publicului larg.
Conceptul lui Spinoza de „Deus sive Natura” reprezintă una dintre cele mai puternice și radicale formulări ale acestei viziuni: tot ceea ce există este o expresie a unei singure substanțe divine-naturale, iar ceea ce numim „spirit” sau „conștiință” nu este un accident rar, ci însăși structura ființei. Din această perspectivă, cerul înstelat, bătăile unei celule, mișcarea particulelor subatomice și intuiția unui poet nu sunt fenomene separate, ci manifestări ale unui continuum vital și conștient.
Această carte pornește într-o călătorie de la gândirea arhaică la dezbaterea științifică contemporană, traversând gândirea filosofilor antici, a misticilor medievali, a idealiștilor moderni și a teoreticienilor minții cuantice. Scopul este de a reexamina gândirea spinoziană dincolo de dimensiunea sa istorică, inițiind o reflecție asupra implicațiilor sale pentru viitorul cunoașterii. Această explorare nu se va limita la descriere, ci va căuta să aducă în dialog diferite tradiții și discipline: filozofie, fizică, neuroștiință și etică.
Întrebarea care însoțește narațiunea este simplă și, în același timp, amețitoare: ce s-ar întâmpla dacă conștiința nu ar fi un produs târziu al evoluției, ci o proprietate originală a realității înseși? Dacă acest lucru ar fi adevărat, fiecare fragment al universului – de la piatră la gând – ar participa la aceeași conștiință misterioasă. O conștiință care ne unește nu numai cu alte ființe umane, ci cu întregul cosmos.
De-a lungul capitolelor, cartea ilustrează modul în care această idee a luat naștere, s-a transformat, a fost criticată și este încă revigorată astăzi de oameni de știință și filosofi. Nu este vorba de a analiza un dogmă, ci de a deschide un spațiu de reflecție capabil să depășească barierele dintre discipline și viziuni asupra lumii. Pentru că, poate, a înțelege conștiința înseamnă a regândi întreaga structură a realității – și poate, în cele din urmă, înseamnă a ne regândi pe noi înșine.